Până la urmă, bătălia pentru fotoliul de primar în cea mai mare comună din țară se va da între Stânga și Dreapta, adică între Horia Șulea, care a reuşit să obţină susținerea PSD, și candidatul PNL, Bogdan Pivariu.
Trei consilieri locali solicită primarului Emil Boc alocarea în regim de urgență a sumei de bani necesară testării tuturor cadrelor didactice din Cluj-Napoca.
PMP a sesizat Biroul Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca în legătură cu îndepărtarea și aruncarea afișului electoral de pe panoul special amenajat din zona Sălii Polivalente de către PSD.
PSD Cluj a solicitat emiterea ordinului de încetare a mandatelor primarilor, care s-au înscris în alt partid decât cel în care au fost aleși, pentru alegerile locale din septembrie. Cu această ocazie, s-a aflat și numărul
Deputatul PSD, Horia Nasra, a comentat declarația liderului PSD Cluj, Alexandru Cordoș, care spusese că partidul a pierdut 10-15% în Cluj din cauza foștilor conducători ai filialei județene.
Președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, i-a răspuns deputatului Horia Nasra, care acuzase noua conducere a social-democraților pentru felul în care a alcătuit listele de candidați la alegerile locale din septembrie.
Deputatul Horia Nasra critică noua conducere a PSD Cluj, care a depus abia marți listele de candidați la alegerile locale din septembrie.
Comitetul Executiv al organizației județene PSD Cluj și-a definitivat lista candidaților în cele mai importante localități din județ pentru alegerile locale din 27 septembrie.
Fostul senator Alexandru Cordoş candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, iar fostul inspector școlar general Valentin Cuibus își încearcă norocul la Primăria Cluj-Napoca.