Trei variante au social-democraţii pentru funcţia de premier, dacă guvernul liberal va fi demis astăzi prin moţiune de cenzură. Lista este deschisă de Vasile Dâncu.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că PSD va scrie Avocatului Poporului să se sesizeze cu privire la OUG ce modifică sistemul electoral şi va sesiza şi Comisia de la Veneţia.
Parlamentul dezbate şi votează, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de PSD şi UDMR.
Președintele Consiliul Județean Cluj Alin Tișe a declarat la ZIUA LIVE că a colaborat foarte bine cu toți primarii din județ, indiferent de culoarea lor politică, și că este convins că majoritatea vor fi realeși în această vară.
PNL ar fi cel mai votat partid în cazul în care alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, indică ultimul sondaj IMAS, realizat în ianuarie, pentru Europa FM.
Tabăra PSD-UDMR are 228 de voturi, cu cinci voturi sub necesarul de 233 pentru demiterea Guvernului Orban. De unde ar putea veni voturile necesare pentru demiterea Guvernului, în contextul coalizării partidelor de dreapta în jurul Partidului
Europarlamentarii PSD au încercat să introducă pe ordinea de zi de joi dimineaţă discutarea "situaţiei din România cu privire la modificarea legislaţiei electorale cu 3 luni înainte de alegerile locale".
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă joi dimineaţă, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD.
Guvernul şi-a angajat, miercuri, răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. PSD a anunțat că joi va depune o moţiune de cenzură.