Preşedinţii Consiliului Judeţean Cluj din perioada 1992-2012, preşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj în perioada 1992-2012, vor primi mâine titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj.
Adunaţi la un eveniment cu final previzibil, democrat-liberalii s-au întrecut să-i dea peste nas lui MRU. Boc şi Blaga au viziuni diferite despre reconcilierea cu Băsescu
La vremuri noi, preşedinţi vechi. După această zicală par să se ghideze democrat-liberalii clujeni, care se pregătesc de alegeri în organizaţia judeţeană. Mari schimbări nu vor fi, însă.
Parlamentul a votat ieri un buget al sărăciei, a declarat senatorul PDL Alin Tişe. parlamentarul este nemulţumit că nici în acest an proiectl Spitalului Regional de Urgenţă nu a primit fonduri de la Guvernul Ponta. În schimb, USL susţine că banii alocaţi de guvern pentru infrastructura din Transilvania demonstrează interesul premierului pentru această zonă.
Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a propus un proiect de hotărâre prin care antecesorul său, Alin Tişe (foto), să fie numit cetăţean de onoare al Clujului. Numai că Tişe nu i-a răspuns lui Uioreanu la telefon, astfel că acesta va fi nevoit să-şi retragă propunerea. Uioreanu susţine că intenţia sa era una nobilă.
Bugetul pe 2014, în forma actuală, nu include nicio sumă de bani pentru proiectele Clujului, acuză senatorul Alin Tişe. Reprezentanţii USL îl contrazic pe parlamentarul PDL şi spun că ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a anunţat deja că se vor aloca bani pentru Autostrada Transilvania.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, se întâlneşte în aceste momente cu toţi parlamentarii clujeni pentru a propune amendamente, la bugetul naţional pe 2014, privind finanţarea unor proiecte de investiţie din Cluj.
Senatorul clujean Alin Tișe a depus 462 amendamente pentru modificarea proiectului de lege al bugetului pentru anul 2014, pentru dezvoltarea Clujului.
PDL nu depune amendamente la legea descentralizării propuse de USL, anunţă azi vicepreşedintele partidului, Alin Tişe, fost preşedinte al Consiliului Judeţean din Cluj. Acesta explică: "este de fapt o lege neconstituțională în totalitate".