O campanie electorală caracterizată de un non-combat cvasi-general, în Cluj, oferă una din rarele sale dispute abia spre final. Candidatul USL în colegiul 2 deputaţi, Steluţa Cătăniciu îşi acuză principalul adversar politic că a împrăştiat în colegiu fluturaşi „otrăviţi". Contracandidatul său, Daniel Buda (ARD) respinge acuzaţiile.
Interviu electoral cu Daniel Buda.
Daniel Buda vorbeşte diseară la emisiunea "Clujul în realitate" despre proiectele sale de lege, dacă va fi ales duminică pentru un nou mandat de parlamentar.
Candidaţii la alegerile parlamentare au rât de porc. Se întâmplă în centrul Clujului, unde pe afişele acestora au fost lipite abţibilduri cu râturi de porc.
Deranjat că unii politicieni clujeni au luat apărarea bancherilor, solicitând modificarea Codului de Procedură Civilă în sensul reliberalizării comisioanelor abuzive, şeful PDL Cluj, deputatul Daniel Buda a cerut membrilor USL să-şi blocheze şefii în demersul lor.
Inspirându-se din sistemul aplicat chiriaşilor din casele retrocedate, şeful PDL Cluj vrea să-i protejeze pe cei care şi-au pierdut casele în favoarea băncilor.
"Acuzaţii, populisme şi demagogie", aşa caracterizează preşedintele PDL Cluj programul politic prezentat astăzi la Cluj de preşedinţii PSD, Victor Ponta şi, PNL Crin Antonescu.
Steluţa Cătăniciu a lansat primul atac dur la adresa principalului său contracandidat, Daniel Buda, titularul şi candidatul ARD în Mănăştur-Zorilor.
Fiica mai mare a preşedintelui Băsescu ar putea deveni senator sau deputat de Cluj. Surse din cadrul PDL susţin că Ioana Băsescu se pregăteşte să candideze pentru un mandat de parlamentar, într-un colegiu din Cluj.
Recomandări: