Şapte dintre candidaţii clujeni la alegerile parlamentare din nouă decembrie au participat, ieri, la o dezbatere privind cautarea unor "Soluţii alternative pentru amplasarea unui crematoriu uman in proximitatea municipiului Cluj-Napoca".
Un centru de recuperare medicală pentru tinerii cu dizabilităţi, dar şi pentru persoanele cu probleme reumatologice a fost inaugurat marţi, în cartierul Mănăştur.
Un ONG din România organizează, astăzi, o dezbatere publică prin care se caută soluţii alternative pentru amplasarea unui crematoriu uman în proximitatea municipiului Cluj Napoca.
Situaţia se agravează de la an la an în zona Calea Mănăştur-Câmpului unde s-a ajuns de la accidente uşoare la evenimente cu victime.
Un clujean, pieton, a murit în această dimineaţă, în Mănăştur, după ce o şoferiţă a pierdut controlul maşinii.
Mai mulţi copaci vor fi plantaţi, miercuri, în zona staţiei Minerva Mănăştur. Joi, o casă în care locuiesc copii orfani va fi reparată şi renovată în Gilău. Iniţiativele fac parte dintr-un program de responsabilizare socială.
În podul casei sale zac mii de fotografii cu Clujul ultimei jumătăţi de veac, care îi pot scrie istoria. Celebrul fotograf clujean Szabo Tamas împlineşte peste câteva luni 80 de ani, a publicat până acum nu mai puţin de 170 de albume de fotografie şi e acum la fel de activ ca în tinereţe.
Are aproape 60 de ani şi i-a trăit pe toţi în Mănăştur. A prins vremurile când Mănăşturul era doar un sat cu câteva uliţe, împărţit pe categorii sociale, a prins industrializarea oraşului şi transformarea satului într-un cartier-dormitor.
Candidaţii USL Cluj pentru alegerile parlamentare din toamnă au fost prezentaţi în Mănăştur, Zorilor, Grigorescu şi Centru, informează astăzi formaţiunea politică.