Smart City este deviza Clujului în momentul de faţă, iar cetăţenii vin cu noi propuneri în cadrul programului de Bugetare participativă derulat de municipalitate şi care însumează fonduri de 2 milioane de euro.
Traficul în Cluj este "pe roşu". O recunoaşte şi edilul Emil Boc. Dezvoltarea infrastructurii de transport în comun reprezintă o soluţie pentru decongestionarea acestuia.
Peste 1200 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi piloţi ai Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pe perioada festivalului Untold.
Clujenii vor un oraş verde. Şi vin cu soluţii în acest sens în cadrul programului de Bugetare participativă derulat de municipalitate şi care însumează fonduri de 2 milioane de euro.
Latura vestică a Pieţei Unirii a devenit pietonală începând cu luna mai a acestui an, pe viitor municipalitatea are în plan să închidă şi traficului rutier şi strada Kogălniceanu. Clujenii au şi alte propuneri în acest sens.
Clujul este "pe roşu" din punct de vedere al traficului. O recunoaşte până şi primarul Emil Boc. Un cetăţean vine cu o soluţie la această problemă în cadrul programului de Bugetare participativă derulat de municipalitate şi care însumează fonduri de 2 milioane de euro.
După ce a pierdut în 2015 în faţa Craiovei, contracandidat la acea vreme la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, Clujul ar putea găzdui în 2018 etapa naţională a concursului Eurovision.
După o alee a celebrităţilor şi un parc tematic - România în miniatură, clujenii vin şi cu alte idei care să dezvolte potenţialul turistic al Clujului.
Clujul betoanelor. O temă recurentă între nemulţumirile clujenilor. O soluţie salvatoare a fost înscrisă în cadrul programului de Bugetare participativă derulat de municipalitate şi care însumează fonduri de 2 milioane de euro.