Am dat treapta 1 la un liceu teoretic, dacă nu intram, eram re-rutat către un liceu profesional cu profil agricol, statul îmi dădea după absolvire un serviciu. La treapta a 2-a, două clase s-au comasat în una.
Declarațiile politice sunt optimiste, însă mulți oameni de afaceri ar fi preferat să vadă și o dată clară care să consfințească aderarea pe care o așteptăm (pe nedrept) de foarte mulți ani, de când criteriile tehnice fuseseră deja îndeplinite.
Așa-i și spune Hotărarii de Guvern 807: hotărare pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu IMPACT MAJOR IN ECONOMIE.
Dragoş Damian, CEO-ul producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că este nevoie ca angajabilitatea să devină un criteriu pentru evaluarea învăţământului.
Nu știu dacă România a fost în cărți pentru investiție gigantică anunțată de Moderna, însă mă mint frumos că da.
Război din Ucraina, criza energetică, știri mondene de tot felul, dați-vă la o parte, a început campania pentru Președinția Romîniei din 2024. Iată un subiect care trebuie, cel putin pentru moment, să abată atenția de la problemele
Domnule Președinte Nicolae Ciucă, Domnule Președinte Marcel Ciolacu, pentru numele lui Dumnezeu, opriți toate ajutoarele, compensările, plafonările, subvențiile, scutirile etc. Țineti banii pentru investiții sau pentru la iarnă, atunci când lucrurile o vor lua razna.
N-o să vă spună asta nici un politician, așadar aflați că alături de alții, Edenia sponsorizează Comitetul Olimpic și Sportiv Român și mai mult ca sigur, pe David Popovici, starul pe care s-au înghesuit să-l felicite policienii români după performanța incredibilă de la Budapesta și de la care așteptăm încă o finală de podium, astăzi.
Legea cererii și ofertei stă la baza orânduirii capitaliste. Atâta vreme cât există cerere, cu atât mai mult cerere mare, oferta va fi pe măsură, scumpă. Politicieni, lasați tentația! Nu interveniți, nu planificați central, nu luați decizii contra acestei legi, este risc mare de tiranie.