La două ore până la închiderea urnelor în țară, în România au fost la vot peste 8,5 milioane de persoane.
Formaţiunile politice care vor să se înscrie în cursa pentru alegerile locale din data de 9 iunie mai au la dispoziţie doar ziua de marţi, 30 aprilie, pentru a depune candidaturile la birourile electorale, informează Agerpres.
Un comunicat de presă al USR Cluj a transmis faptul că deputatul Emanuel Ungureanu este în continuare candiatul Alianței USR-PLUS pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Remus Lăpuşan, unul dintre liderii Pro România Cluj, a dezvăluit variantele luate în calcul de partidul lui Ioan Rus şi Victor Ponta pentru Primăria Cluj-Napoca.
Expert Forum a lansat raportul de monitorizare a alegerilor locale din 2016. Acesta cuprinde informații referitoare la cadrul legislativ, probleme practice legate de organizarea alegerilor, precum și recomandări privitoare la aspecte tehnice și decizii politice.
Politica de Someş dă impresia că tânjeşte să copieze modelul mizer al politicii de Dâmboviţa. Negocerile pentru formarea noilor majorităţi în administraţiile din judeţ par să fi atins pragul de jos al derizoriului.
Până în acest moment un singur social-democrat şi-a asumat, prin demisia din funcţie, eşecul ruşinos suferit de PSD la alegerile locale din Cluj-Napoca.
Locuitorii a doar una din trei localităţi clujene şi-au dorit alţi administratori ai obştii şi, „mulţumită” sistemului cu un singur tur de scrutin, doar jumătate dintre ei au şi izbutit să scape de vechii primari.
Aparent, dominaţia electorală categorică a lui Emil Boc în Cluj-Napoca la alegerile de acum o săptămână n-ar mai lăsa loc de alte comentarii. Totuşi, o analiză a modului în care au votat cartierele Clujului relevă câteva concluzii interesante legat de relaţiile dintre candidaţii de primar şi partidele care i-au susţinut şi nu numai.
Paradoxal, partidul care a câştigat cel mai mult în aceste alegeri din judeţul Cluj este PSD. Dacă scoatem municipiul Cluj-Napoca (unde Emil Boc a fost superlocomotivă pentru PNL) din calcul, PSD a obţinut victoria, la votul politic şi nu numai, în restul judeţului
Recomandări: