Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, iniţiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exlusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că PNL a votat împotriva înfiinţării Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP, afirmând că liberalii vor ataca la CCR Hotărârea Parlamentului de constituire a acestei comisii.
Se împlineşte un an de zile de la decizia Tribunalului Cluj prin care primăria a fost obligată să pună inscripţii şi în maghiară la intrărire în municipiu. Mişcarea Musai-Muszáj "sărbătoreşte" cu un protest.
USR şi PNL vor contesta la CCR modificările aduse Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora judecătorii Curţii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi preventiv şi nici trimişi în judecată decât cu votul a două treimi dintre ei, la propunerea Ministrului Justiţiei, la rândul său sesizat de Procurorul General.
PNL a depus marţi, 13 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, intitulată „Lia Olguţa Vasilescu – ministrul minciunii şi al injustiţiei sociale”, a anunţat deputatul Dan Vîlceanu.
Deputatul PMP, Constantin Codreanu, a iniţiat o lege prin care propune scutirea de la obligaţia plăţii impozitului pe venit a clădirilor organizaţiilor care au ca scop păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice şi culturale a minorităţilor istorice româneşti din afara ţării.
Deputatul PNL, Florin Roman, a iniţiat o petiţie online prin care propune modificarea alineatulului (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, astfel încât persoanele apte de muncă să îşi piardă ajutorul social dacă refuză un loc de muncă.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că ALDE este singurul partid liberal, în vreme ce PNL a rămas doar cu numele, dar în realitate este „o fată în casă” a statului paralel.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat vineri, la Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic, că perioada de garanţie a unui Guvern în România este de şase luni, motiv pentru care nu există niciun proiect după care se poate ghida ţara.