Grupul industrial Michelin va participa în 12 şi 13 martie la târgul de cariere de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a informat Anca Eraşcu, responsabil de recrutare pentru România şi Balcani.
Un clujean care colecţionează fotografii de epocă cu oraşul vechi a ajuns după 10 ani să colecţioneze mai bine de 3.000 de imagini inedite cu Clujul interbelic şi postbelic, cu zone cunoscute ale oraşului din unghiuri inedite, şi acum le împărtăşeşte utilizatorilor de Facebook pe o pagină care are deja 3.000 de fani.
Două universităţşi din Cluj şi o academie de cercetare din Ungaria deschid la Cluj un curs postuniversitar pe bani europeni.
Primarul jonglează cu drumuri imaginare, Consiliul Judeţean scoate la bătaie legea iar proiectanţii mizează pe „cucoanele” de la cadastru
Ministerul Educaţiei a deblocat în 21 decembrie, printr-un ordin, publicat în Monitorul Oficial aproximativ 2.000 de posturi în universităţile din ţară.
Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial, pe 21 decembrie, aproape 2.000 de posturi vacante scoase la concurs de universităţile de stat şi private din România. Este vorba despre posturi care au fost blocate în 2009, când instituţiile bugetare nu au mai avut voie să mai angajeze personal.
Aproape 50.000 de euro, adică jumătate din totalul bugetului, atât au reușit să atragă studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca prin cele 19 burse câștigate la ediția 2012 a Roberto Rocca Education Program.
După ce a devenit cunoscut ca singurul profesor universitar ce acordă note cu sutimi studenţilor săi, clujeanul Dorin Isoc, de la Universitatea Tehnică, revine cu o nouă premieră mondială: la lansarea cărţii sale despre plagiate va oferi fiecărui cumpărător certificate de autenticitate ale volumului.
Training gratuit pentru antreprenorii clujeni care vor afaceri pe internet, în organizarea Centrului pentru Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Dezvoltării Durabile (CPADDD), din cadrul Universităţii Tehnice Cluj, în parteneriat cu grupul financiar Imofinance.
Recomandări: