Cea de-a cincea etapă a campaniei de calificare debutează cu partide în care sunt implicate unele dintre cele mai importante echipe de pe continent.
“Tricolorii” dispută cel mai important joc de până acum din preliminariile Campionatului European, împotriva unei dintre cele mai puternice echipe de pe continent.
Formația din Gruia are doar trei oameni la lotul național, după ce un alt fotbalist a cerut să nu fie convocat pentru dubla cu Spania și Malta.
Selcționerul Cosmin Contra a stabilit lista completă a fotbaliștilor convocați pentru cele două dueluri din preliminariile Campionatului European.
CFR Cluj a pierdut prima manșă a duelului cu cehii, din play-off-ul Ligii Campionilor, fiind învinsă cu 1-0, chiar pe arena din Gruia.
Echipa condusă de Dan Petrescu a cedat pe teren propriu, scor 1-0, în fața Slaviei Praga, în turul play-off-ului Ligii Campionilor.
Trupa lui Dan Petrescu joacă cel mai important meci al sezonului, împotriva Slaviei Praga cel mai complicat adversar al clujenilor din noul sezon.
Tehnicianul CFR-ului a elogiat campioana Cehiei, pe care o consideră cel mai puternic adversar pe care l-a întâlnit formația sa în actualul sezon.
Campioana Cehiei a sosit la Cluj și e gata pentru duelul din play-off-ul Ligii Campionilor, împotriva formației conduse de Dan Petrescu.