Noul antrenor al Universităţii Cluj vrea să câştige primul său meci pe Cluj Arena. Mihai Teja caută să obţină astfel susţinerea şi încrederea suporterilor. Tehnicianul adus de Florian Walter pentru a scăpa echipa de la retrogradare vrea să învingă luni Viitorul Constanţa şi să îşi depăşească profesorul, pe Gică Hagi, cel care l-a promovat în fotbalul mare.
Procesul uneia dintre cele mai mari ţepe imobiliare din România a fost rejudecat astăzi la Curtea de Apel Cluj. Cei circa 120 de pagubiti din dosarul pastorului luteran Marius Leontiuc aşteaptă de cinci ani banii pe care i-au plătit pe nişte apartamente care nu au fost construite niciodată. In acest timp, Leontiuc a fost condamnat o data la 10 ani de inchisoare, dar Inalta Curte a decis ca dosarul să fie rejudecat la Curtea de Apel Cluj.
Mai este doar un pas până la blocarea totală a sistemului sanitar. Peste 5.000 de medici, asistenţi şi angajaţi din Sănătate, dintre care 300 de la Cluj, vor participa mâine, în Capitală, la un marş al tăcerii. Dacă nici acum guvernanţii nu le vor oferi soluţii, din 10 noiembrie va fi întreruptă activitatea în spitale.
Aveţi dureri de cap, stări de slăbiciune şi vă simţiţi obosiţi fără motiv. S-ar putea să suferiţi de hipertensiune arterială şi să aveţi nevoie urgent de tratament. Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că 40% din populaţia României are hipertensiune arterială, dar foarte puţini sunt cei care se tratează.
În plină eră a informaţiei şi a internetului, riscăm să ne trezim în faţa unor epidemii specifice secolului trecut. Avertismentul este dur şi vine din partea medicilor care spun că, în ultimul timp, tot mai mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii împotriva unor boli precum poliomielita sau rujeola, care făceau ravagii în secolul trecut.
Zi plină de rugăciune şi lumânări aprinse pentru odihna sufletului celor plecaţi dintre noi. În Transilvania, pe 1 noiembrie are loc Luminaţia. După o veche tradiţie celtică, adusă de catolici în Ardeal şi, ulterior, adoptată de ortodocşi, oamenii merg în cimitire cu flori şi lumânări, pe care le aşează la căpătâiul celor dragi trecuţi la cele sfinte.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură Lucia Varga a declarat astăzi la Cluj că peste jumătate din angajaţii Inspectoratelor Silvice sunt fie de rea credinţă, fie incompetenţi şi astfel trebuie să plece.
Poliţiştii Secţiei 4, împreună cu echipaje din cadrul Poliţiei Comunitare, au realizat, ieri, un amplu control în cartierul Mănăştur.
Prezentare de modă emoţionantă la Cluj-Napoca. 12 fete imobilizate în scaunul cu rotile au îmbrăcat ţinute create de designerul român Rozalia Bot. Tinerele au defilat pe cat-walk şi au transmis un mesaj puternic şi clar: frumuseţea vine din interiorul nostru.