Cele două mari partide de pe scena politică stau umăr la umăr în sondaje. Partidul lui Traian Băsescu, Mişcarea Populară, obţine un scor neaşteptat. Ce şanse au Dacian Cioloş şi Vasile Dâncu să ajungă la şefia PNL, respectiv PSD
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seară, că liberalii sunt mulţumiţi de proiecţia bugetară pentru anul 2016, afirmând că Guvernul Cioloş a respectat condiţia impusă de PNL şi a dispus creşterea investiţiilor publice, de la 33%, la 37%.
Felul în care se parchează maşinile la Cluj şi existenţa garajelor arhaice de tablă dintre blocuri sunt unele dintre obstacolele pe drumul oraşului către modernizare. Obstacole ce trebuie, la un moment dat, îndepărtate.
După ce a fost şef al organizaţiei judeţene, apoi preşedinte naţional al PD, ulterior PDL, Emil Boc şi-ar putea relansa cariera politică de la baza partidului. Primarul ar putea ajunge şef al organizaţiei municipale a PNL Cluj-Napoca.
Organizația PNL măcinată de un scandal intern și-a ales candidatul la primărie. De la centru, însă, a fost ignorată.
Colegiul Director al PNL Cluj va lua vineri în discuţie excluderea din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan.
Strada a vorbit. Strada a învins. Ponta a plecat. La presiunea a 25.000 de manifestanţi în Bucureşti şi a altor câteva mii în toată ţara, premierul a cedat miercuri dimineaţă şi şi-a depus mandatul pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.
O surpriză de proporţii s-a petrecut în şedinţa plenului Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.
Recomandări: