Revenirea pe Cluj Arena a fost de bun augur pentru Șepcile roșii, care au dominat clar și în cele din urmă s-au impus cu un categoric 3-0. Din formula de start aleasă de Adrian Falub au impresionat Kofi, Florescu și Gavra.
Jucătoarele pregătite de Alin Bondar au înregistrat o victorie și două înfrângeri la competiția organizată în județul vecin.
Antrenorul Universității își dorește mai multă concentrare din partea elevilor săi.
Clujenii s-au impus în fața Energeticianului, scor 3-0, într-o partidă pe care au dominat-o.
Clujenii vor să treacă cât mai repede peste înfrângerea de la Târgoviște.
“Studenții” au pierdut pe terenul Chindiei Târgoviște, scor 2-1.
Mijlocașul cu dublă cetățenie, americană și ghaneză, speră la cât mai multe apariții în tricoul “studenților”.
“Studenții” au învins echipa bucreșteană Metaloglobus, scor 2-0.
Dacă fanii muzicii electronice se bucură în aceste zile de festival, suporterii Universităţii Cluj stau cu sufletul la gură şi se întreabă: Cum va arăta gazonul de pe Cluj Arena după Untold?