Ministrul Educaţiei susţine că nu a cerut tuneluri pentru dezinfecţie în şcoli. Acesta au fost deja montate în zeci de şcoli din ţară.
Peste 1.300 de poliţişti au acţionat la nivel naţional pentru verificarea legalităţii activităţilor derulate în domeniul silvic, în pertioada 29 mai – 4 iunie.
Elevul a fost la școală, săptămâna trecută, alături de alți colegi. Sindicaliştii susţin că nicio aşa-zisă măsură de siguranţă adoptată de către MEC nu poate opri ,,importul” virusurilor în şcoli.
Posibilitatea unui nou val de coronavirus este luată în calcul de autorităţi. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a explicat câteva scenarii cu care s-ar putea confrunta elevii în anul şcolar viitor. Întorşi în sălile de clasă, elevii vor fi nevoiţi să respecte măsuri de distanţare fizică pe care condiţiile actuale nu le permit.
Imaginile din satelit oferă o altă perspectivă asupra perioadei de început a coronavirusului. Virusul SARS-CoV-2 s-ar fi extins în China încă din august 2019, potrivit unui nou studiu realizat de Harvard Medical School. Cercetarea are la bază observaţii despre gradul de ocupare al parcărilor spitalelor din Wuhan, precum şi tendinţele de căutare pe internet.
Persoanele cu grupa sanguină 0 au riscuri mai reduse de a se infecta cu noul coronavirus. Cercetătorii companiei 23andMe au identificat o variaţie în genele AB0 care generează codificări ale grupelor sanguine. În acelaşi timp, cercetători din întreaga lume verifică dacă datele genetice pot oferi răspunsuri în cazul efectelor coronavirusului.
Anularea planurilor de creştere în cazul multor companii duce în perioada imediat următoare la restructurări, pe măsură ce fiecare va încerca să reducă pe cât posibil costurile, notează Ziarul Financiar, preluat de Mediafax.
Mai sunt doar câteva zile până la expirarea stării de alertă, iar autorităţile iau în calcul prelungirea. Raed Arafat spune că nu putem ca, după 15 iunie, să revenim direct la starea de normalitate care exista înaintea pandemiei.
O echipă de cercetători români şi-a propus să inventeze un test de diagnostic Covid pentru acasă