Dacă vor trece de scoțienii de la Celtic, “feroviarii” vor juca în ultima rundă preliminară dinaintea grupelor, împotriva celor de la Slavia Praga.
Campioana ar putea juca împotriva unor formații din Elveția, Cipru sau Azerbaijan.
Trupa lui Dan Petrescu a câștigat în fața formației conduse de Viorel Moldovan, după ce dâmbovițenii au condus după prima repriză.
Tehnicianul formației din Gruia crede că diferența dintre cele două echipa este una considerabilă, iar parcursul reușit de “feroviari” până acum este unul miraculos.
Antrenorul campioanei crede că echipa sa va întâlni o formație foarte periculoasă, în ciuda faptului că echipa din Târgoviște este nou-promovată.
Formația din Gruia a pierdut unul dintre fotbaliști sosiți la începutul sezonului trecut, apărătorul lateral fiind împrumutat la formația din Copou.
Echipa clujeană e acuzată că a oferit sume de bani oponenților Jiului Petroșani, formație cu care s-a luptat pentru promovarea în prima ligă până în ultima etapă a sezonului 2003-2004.
Tehnicianul campioanei a fost felicitat de Iuliu Mureșan pentru transferurile reușite de “feroviari” în această vară.
Campionii au încheiat la egalitate jocul din Israel, scor 2-2, dar au reușit calificarea în turul al treilea preliminar, grație victorie obținută în tur, în Gruia.