Adus ca o mare vedetă în Gruia, fostul jucător de la Real Madrid a jucat mai puțin de o repriză pentru “feroviari”.
Clujenii au câștigat pentru a treia oară în ultimele două săptămâni, în fața formației conduse de Eugen Neagoe.
“Feroviarii” s-au impus din nou în fața formației conduse de Eugen Neagoe și au obținut primele trei puncte în play-off-ul Ligii 1.
CFR Cluj şi Sepsi OSK se înfruntă pentru a treia oară consecutiv, iar gruparea din Sfântu Gheorghe vrea să se revanşeze după cele două înfrângeri cu 1-0.
Campioana va juca pentru a treia oară consecutiv împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe.
Fostul mijlocaș a fost confirmat în funcția de principal pe banca formației din Gruia, cel puțin până la finalul sezonului.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat primul 11 al celor mai buni jucători din prima parte a campionatului.
Conducerea echipei de fotbal CFR Cluj îi acordă în continuare credit antrenorului Alin Minteuan, managerul sportiv Marius Bilaşco afirmând, miercuri, că nu s-a discutat despre numirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică.
După 26 de etape din sezonul regulat, formația din Gruia intră de pe primul loc în cea de-a doua fază a campionatului și are de apărat două, respectiv patru puncte, în fața principalelor urmăritoare, FCSB și CS U Craiova.