Dacă în primul tur al campaniei electorale a susţinut-o, fără ezitare, pe Elena Udrea - candidata PMP, Emil Boc pare că şi-a amintit din ce partid face parte şi a hotârât să-l susţină, pe ultima sută de metri, pe Klaus Iohannis.
La nivel naţional, se înregistrează puţin peste 17.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Bucureşti, Cluj şi Prahova, iar cele mai puţine în Bacău, Mehedinţi şi Suceava, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Comisia Națională de Soluționare a Litigilor obligă clubul feroviar la plata sumei de 6000 de euro reprezentând bonusuri către un fost fotbalist de al său, Damjan Djokovic.
Şi-a petrecut cei mai frumoşi ani la Cluj, acolo unde a început studiul pentru o carieră în domeniul fizicii.
Peste 7.000 de clujeni se pregătesc să iasă vineri în stradă, într-un ultim efort de a-şi arăta susţinerea faţă de românii din diaspora şi de a-şi manifesta public nemulţumirea faţă de candidatul PSD la preşedinţie, Victor Ponta. Acţiunea lor va incomoda, însă, traficul din oraş.
Casinoul din Parcul Central găzduieşte în weekend un nou festival internaţional, eveniment care aduce în scenă creaţii ale designerilor vestimentari autohtoni şi internaţionali. Iubitorii modei se pot delecta cu “un showroom creativ” cu posibilitate de vânzare şi pot participa la fel de fel de workshop-uri pregătite de organizatori.
Deputatul PNL de Cluj, Radu Zlati, a dat astăzi o explicaţie pentru lipsa de susţinere a lui Crin Antonescu pentru candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis.
Liderul PNL, Klaus Iohannis, a cerut, joi, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi ”şefului acestora”, Victor Ponta, ca vineri să fie convocat Parlamentul pentru a discuta şi ”pica” legea amnistiei şi graţierii şi pentru a încuviinţa cererile de arestare a unor parlamentari.
Peste 20 de petreceri în cele mai tari cluburi din Cluj îi aşteaptă pe clujeni în următoarele zile. Weekendul ne aduce un mix de petreceri pe toate ritmurile muzicale, alături de spectacole de teatru şi operă, iar pasionaţii de artă se bucură în acest sfârşit de săptămână de evenimentele care au în lumina reflectoarelor moda şi fotografia. Pe lângă acestea, clujenii sunt aşteptaţi duminică la vot pentru a îşi desemna viitorul preşedinte.