Universitatea Cluj a câștigat al doilea meci al anului și a urcat pe podiumul Ligii a 2-a, la doar două puncte de lider.
Formația pregătită de Bogdan Lobonț s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Mircea Axente, care se află la a doua reușită în tot atâtea partide pentru “Șepcile roșii”.
Antrenorul de la U-BT a anunțat că noile achiziții, Alhaji Mohammed și Nana Foulland vor fi în lotul echipei pentru partida dintre primele două clasate din Liga Națională.
Campioana a învins Sepsi Sfântu Gheorghe pentru a doua oară în patru zile și intră în play-off cu un avantaj de două puncte față de principala urmăritoare, FCSB.
Campioana a câștigat pentru a doua oară consecutiv, scor 1-0, cu formația din Sfântu Gheorghe și a încheiat pe primul loc sezonul regulat al Ligii 1.
Formația pregătită de Alin Minteuan a ajuns la a treia victorie consecutivă cu 1-0 și va avea două puncte avans față de principal urmăritoare, FCSB.
Românca a plecat deja spre California și speră ca după turneul din Statele Unite să revină pe prima poziției a ierarhiei WTA.
Echipa pregătită de Bogdan Lobonț se află în fața primei partide pe Cluj Arena, în 2019, iar adversar îi va fi o altă echipă studențească.