Primarul Emil Boc a declarat marţi, la REALITATEA FM, că un magazin deschis de o companie germană la Cluj este „la limita legalităţii".
Asociaţia care s-a ocupat de candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, pe care l-a pierdut în faţa Timişoarei, s-a reinventat în vederea continuării proiectelor majore din programul propus în cadrul competiţiei UE.
Primăria nu se joacă şi vrea să deschidă noi tronsoane de benzi dedicate mijloacelor de transport în comun.
Primarul Clujului, Emil Boc, le-a solicitat clujenilor să iasă la vot în număr mare.
Emil Boc a vorbit vineri despre cele două mari rivale.
Primarul Emil Boc a dat drumul joi seara iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă și a inaugurat târgul de Crăciun din Piața Unirii.
Primăria și Ordinul Arhitecților din România au organizat un concurs de soluții pentru reablitarea unei clădiri istorice a Clujului. În cadrul acestui proiect, se va pietonaliza o stradă din zona centrală.
Suntem într-un oraş care se sufocă tot mai mult din cauza traficului, dar, de teamă să nu o „încaseze", primarul a ratat un pas important spre descongestionare.
Opoziţia din Consiliul Local Cluj-Napoca a atacat indicatorii economico-financiari pentru parkingul de pe strada Primăverii 20.