Antrenorul Universității Cluj s-a declarat nemulțumit de jocul elevilor săi împotriva unui adversar care nu părea unul periculos la prima vedere.
Formația condusă de pe margine de Adrian Falub a fost învinsă la limită, 1-0, de echipa timișoreană, la revenirea după exact șase luni pe Cluj Arena.
Antrenorul Universității Cluj susține că primul joc pe teren propriu din noul sezon va fi mai complicat decât pare la prima vedere.
Fundașul Universității Cluj își dorește să fie pe teren la jocul împotriva timișorenilor, chiar dacă a suferit o accidentare în prima etapă, la Bacău.
Noul jucător al Universității Cluj a fost scos cu targa de pe teren, chiar la meciul său de debut, împotriva celor de la Aerostar Bacău.
Fotbalistul argetinian va reprezenta o nouă soluție pentru antrenorul Adrian Falub în compartimentul ofensiv.
Noul fundaș al Universității Cluj s-a accidentat în repriza secundă a partidei cu Aerostar Bacău, câștigată de “studenți” cu 1-0.
Deși nu a impresionat, formația clujeană a reușit să se impună pe terenul celor de la Aerostar, scor 1-0, grație golului înscris de veteranul din ofensivă.
Trupa condusă de Adrian Falub se află în fața primei partide a noii stagiuni din Liga a 2-a, duelul din deplasare cu Aerostar Bacău.
Recomandări: