Două fapte te impresionează când arunci privirea în ceea ce se gândește despre drept și justiție în lumea largă.
Două fapte recente dau de gândit. Mai întâi, curentul înrolării de tineri europeni în serviciul unui stat ce are deja la activ crime contra umanităţii. Apoi, sinuciderea ce antrenează în neant nu doar propria persoană, ci şi pe cei din preajmă. Unul desconsideră deschiderea spre diversitatea culturală. Altul depreciază sensul vieţii. Ambele părăsesc organizarea culturală a motivelor de acţiune.
Mulți analiști sînt suprinși de combinația multiplă ce s-a petrecut în țara de la Răsărit. "În realitate, China este o țară foarte aparte, care nu are egal în lume cu performanțele ei din ultimele două decenii, cu regimul ei economic impregnat de capitalism și comunism și cu amestecul de tradiție și modernitate ce animă locuitorii ei, modurile lor de viață și manierele lor de a gîndi și de a aborda afacerile" (Francoise Hay, La montee en puissance de l'economie chinoise: un mythe ou une realite?, în Yunnan Shi, Francoise Hay, direction, La montee en puissance de l'economie chinoise, Presse Universitaires de Rennes, 2005).Toți sînt însă de acord că ceea ce China a atins este uimitor.
O părere răspândită la noi este aceea că reformele ar fi cauza neajunsurilor de astăzi. Nu se mai analizează, ci se evaluează la grămadă - escrocherii, improvizaţii, măsuri oarecare, reforme propriu-zise - şi fără să se cunoască sistemul respectiv. Se atacă orice, pornind de la ceea ce este acum.
Deja cu un deceniu în urmă, tabloul european al ordinii lumii a înregistrat modificări importante. Tonul l-a dat Helmut Schmidt (cu Die Mächte der Zukunnft. Gewinner und Verlierer in der Welt von Morgen, Goldmann, Hamburg, 2006) care a atras atenţia asupra schimbării configuraţiei create în 1989.
Sunt puțini cei care ajung în roluri de decizie și au capacitatea analizei proprii. În mod sigur, în reflecțiile asupra relațiilor internaționale, Henry Kissinger este unul dintre ei, alături de Helmut Schmidt, Jacques Attali și Shlomo Avineri, de pildă.
Cu ani în urmă, reactionam la nesăbuita depreciere a Franţei din percepţia unor oficiali de la Bucureşti. Reproşul pretinsei "luări a tainului" de către un demnitar francez devenise oarecum paradigmă.
Recomandări: