Campionii și-ar dori să aibă mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti jocurile din grupele Europa League și au cerut amânarea meciului de Cupă.
Francezul a fost din nou eroul serii în Gruia, însă evoluția sa l-a nemulțumit pe tehnicianul clujenilor, care i-a reproșat atacantului că a tratat cu lejeritate unele faze.
La revenirea în grupele unei competiții europene după o pauză de șapte ani, formația lui Dan Petrescu a reușit să treacă de favorita grupei, scor 2-1.
Cea de-a doua competiție europeană ca importanță începe un nou sezon, iar formații importante de pe continent se luptă pentru trofeu.
Deși “feroviarii” susțin că e încă accidentat, fundașul brazilian afirmă contrariul și este nemulțumit că a fost lăsat în afara listei pentru grupele Europa League de către antrenorul Dan Petrescu.
Seria evenimentelor ce sărbătoresc 100 de ani de la înființarea Universității Cluj continua, iar la finalul săptămânii voleiul feminin se va afla în prim plan.
Campionii au parte de un adversar complicat, la revenirea în grupele unei competiții europene după o pauză de șapte ani.
LPF a decis ca formația din Gruia să plătească deplasarea centralului de la Craiova la București pentru întâlnirea în urma căreia au fost suspendați Dan Petrescu și Adrian Păun.