În ţara asta se întâmplă nişte lucruri atât de revoltătoare, într-un număr atât de mare şi cu o frecvenţă atât de ridicată, încât mi se par aiuritoare îndemnurile la calm şi răbdare, iertare şi iubire.

În ultima vreme i-am găsit numai cusururi premierului Boc. Lumea care-l “adoră” crede că am ceva cu el sau că sunt “invidios” pe “realizările lui”. Drept urmare, m-am gândit să-i găsesc şi câteva “împliniri”, mai ales că românii încep “să simtă” că lucrurile merg în direcţia bună.

Trăim, evident, într-o societate care se descompune. Oraşele au ajuns simple mahalale, iar satele, mahalale anexă.

Este ştiut că orice criză economică şi financiară are efecte de neocolit pentru toate segmentele vieţii sociale.

În epoca “socialismului victorios”, personalizarea oraşului însemna, pentru mulţi edili-şefi, să aibă şi ei un pietonal, chiar dacă în unele localităţi se reducea la interzicerea circulaţiei auto la sfârşit de săptămână. Imediat după evenimentele din 1989, interesul s-a axat pe găsirea celei mai reprezentative exprimări grafice a singularităţii localităţii prin steaua sa.

Mai rar o minte aşa zglobie, un avânt aşa revoluţionar în a bate câmpii precum cel manifestat în ultimele zile de Mircea Geoană şi de ecourile partizane ale forului său interior.

În viaţa sa, părintele Arsenie (născut ca Zian Vălean Boca, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, la 29 septembrie 1910, plecat la cele veşnice în 28 noiembrie 1989, în chilia de la Sinaia, după două luni de suferinţă la pat, timp în care nu putea mânca nimic, şi îngropat în 4 decembrie la mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului) a umblat prin multe locuri din ţară, fie trimis în misiune, fie după voia sa.

PSD şi-a retras miniştrii din Guvernul Boc şi s-a retras de la guvernare.