Anul acesta, 1 aprilie îşi merită renumele. Atâta doar că păcălelile nu sunt asumate, ci livrate publicului sub formă de acţiuni zis-ferme ale unor ipocriţi perfecţi, înrăiţi în practica vopsitului ciorii.

Atentatele sângeroase din Moscova şi Daghestan de la sfârşitul lunii martie 2010 au reamintit lumii cât de greu, dacă nu chiar imposibil, este să câştigi definitiv războiul cu terorismul.

Se ştie că o nouă lege a învăţământului are sens acum dacă este mai bună decât cea din 1995 (cu reformularea din 1999).

(Continuare din ediţia precedentă)

Vor fi destui care să considere că vina pentru toate relele din lumea noastră strâmtă aparţine politicienilor, de la corupţia endemică ce le este caracteristică, de la puţinătatea caracterului şi lipsa lor de scrupule.

În primele săptămâni ale lui 1990 am publicat un text foarte scurt, nesemnat (că aşa era “chichiţa” acelor texte scurte din Libertatea), în care spuneam: Oportunişti, nu ocoliţi partidele istorice pentru că şi ele vor ajunge la putere!

George Călinescu spune că trebuie să citeşti înainte de călătorie. Am reuşit să o fac în preajma vizitei de săptămâna viitoare, în Africa de Sud.

Precizări. Una dintre posibilităţile de analiză politică este cea a bolilor ei, a patologiei intrinseci. Intenţionez să tratez în câteva articole patologiile politice ale actualei scene politice româneşti.

De câtăva vreme, am observat că cei pe care îi cunosc, atât prietenii pe care i-am cunoscut mult înainte de 1989, cât şi cei cu care m-am intersectat după această dată – într-o formă sau alta -, ca apoi să ne cunoaştem suficient de bine încât să ne permită o în-prietenire (cum ar fi spus Noica), încep, încet-încet, să “părăsească” România.